miercuri, 11 august 2010

Seat Leon

Cred că nu există barbat căruia să nu îi placă automobilele sport, sau măcar să le admire cu gura pînă la urechi. Eu personal le ador și mereu întorc capul după o mașină frumoasă daca e cazul, așa este și cu acest Seat care mi-a cucerit inima doar auzind cum trece pe stradă, acel blow of valv,garda joasă,culoare sobră, sunetul demențial după care apare și EA. (mașina)
Mă tot gîndeam cum să o pozez, să o admir de aproape, norocul mi-a surîs cu rețeaua de socializare facebook unde am dat de proprietar, și după cîteva mailuri a fost deacord să ieșim la pozat, deja aveam cîteva cadre în imaginația mea și mă gîndeam cât de interesantă o sa fie ședința foto. Se apropie ziua cea mare, riguros îmi pregătesc tot echipamentul, îmi încarc toate bateriile cu o seară înainte pentru a putea face poze creative nu doar cu lumină naturală.
Ziua cea mare a venit și am pornit spre locația stabilită, mașina fiind foarte joasă am fost nevoiți să facem manevre la milimetru pînă să ajungem la locul stabilit, eforturile sunt meritate dar startul pentru sesiunea foto se năruie cu luarea aparatului foto în mînă. De ce? ...să mor de ciudă nu de alta, acumulatorul din aparat a ramas pe încarcător, ce era de făcut? Zoltan proprietarul mă liniștește spunînd că și-a adus el aparatul foto un Nikon p100 (compactă), nu mi-a rămas altceva de făcut doar să improvizez astfel flashurile și blendele mi-au fost de ajutor, chiar dacă au fost declanșate manual. (Deci se poate și cu un aparat compact, nu e nevoie de un aparat scump pentru o poză bună)











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.